Constanta online: STIRI, INFORMATII, NOUTATI

Cinci acrobati raniti dupa ce o piramida umana s-a prabusit de la inaltime

Cinci acrobati s-au ranit, ieri, in urma unei caderi colective in timpul unui numar de piramida umana care trebuie ‘construita’ pe o sarma aflata la mai multi metri inaltime, intr-un circ din Florida.

Cei opt acrobati care participau la numar au cazut si cinci sunt raniti, dintre care patru grav, a precizat Michael Regnier, seful pompierilor din Sarasota.”Nik Wallenda era implicat in acest numar dar nu a fost ranit“, a adaugat el, potrivit AFP.

Nik Wallenda, in varsta de 38 de ani, este a saptea generatie dintr-o familie de artisti de circ. El este cunoscut pentru intreprinderile sale temerare din ultimii ani, dintre care ies in evidenta traversarea Marelui Canion sau deplasarea pe deasupra cascadei Niagara pe sarma.

De asemenea, el a batut mai multe recorduri in 2014, cand a traversat pe un cablu de fier distanta dintre doi zgaraie-nori din Chicago la peste 180 de metri deasupra solului, cu ochii legati, fara a fi asigurat cu un ham impotriva caderii sau plasa de siguranta.

Numele ranitilor nu au fost dezvaluite de autoritati, dar potrivit ziarului Tampa Bay Times mai multi membri ai familiei Wallenda se afla printre ei.

Sursa: TVR

loading...