Constanta online: STIRI, INFORMATII, NOUTATI

Un milionar care a dormit in strada OFERA GRATUIT un apartament de 120.000 lire: ‘Vreau sa acord cuiva o sansa’

Un milionar britanic, care inainte de a face avere a fost nevoit sa doarma pe strazi vrea sa schimbe viata cuiva cedandu-i gratis un apartament complet mobilat in valoare de 120.000 de lire sterline. Castigatorul va fi desemnat in urma unei selectii despre care Channel 4 va realiza un documentar, relateaza Yahoo News UK citat de Agerpres.

Marco Robinson, tata a doi copii, detine nu mai putin de 150 de proprietati in intreaga lume si acum vrea sa dea cuiva o “sansa”, asa cum a primit si el.

Apartamentul cu trei dormitoare de la ultimul etaj se afla in Preston, Lancashire, iar persoana sau familia care il va castiga nu va trebui sa plateasca taxa catre consiliul local pentru proprietate, care va fi suportata de Robinson.

Selectia pentru desemnarea castigatorului locuintei va dura sase saptamani si va putea fi urmarita in cadrul unui documentar realizat de Channel 4.

Recomandare: Britanicii incearca sa opreasca vizita lui Trump in Marea Britanie: petitia care cere anularea vizitei a atins 1 milion de semnaturi

Descriind tipul de oameni despre care sustine ca si-ar dori sa castige apartamentul, Marco a spus: “Oamenii pe care vreau sa ii vad locuind in acest apartament sunt oameni care au nevoie de o locuinta, au nevoie de un sanctuar si de ceva securitate, lucruri care ii vor face sa se simta din nou importanti“.

Trebuie sa fie oameni disperati, pe care nimeni nu vrea sa-i ajute sa iasa din acest cerc vicios. Sunt foarte increzator ca dupa aceea oamenii vor putea foarte rapid sa-si schimbe viata“, a spus milionarul.

El si-a explicat gestul de a ceda apartamentul prin faptul ca atunci cand a avut nevoie a primit ajutor din partea unor persoane de la care nu se astepta la acest lucru. “M-au ajutat sa cred in mine“, a povestit el.

A fost dificil, dar am reusit in afaceri si am facut multi bani. Am inceput sa investesc profiturile in proprietati si am aflat care sunt cele mai bune locuri in care sa cumperi. Acum vreau sa dau ceva inapoi, sa dau cuiva o sansa cum am primit eu atunci cand am inceput“, a afirmat Robinson.

Milionarul a discutat cu reprezentanti ai comunitatii locale si cu grupuri care se ocupa de persoane fara locuinta si a descoperit ca strangerea unui avans pentru o locuinta este tot mai dificila.

Oameni de peste 30 de ani inca traiesc cu parintii si atat de multi raman fara locuinta. Acum douazeci sau treizeci de ani era usor sa cumperi o casa, dar salariile au ramas la fel si preturile proprietatilor au crescut spectaculos. Pentru o casa de 150.000 de lire in Preston – si nu vorbesc de o casa imensa – ai nevoie de un avans de 40.000 de lire daca ai salariul minim. Cat de mult iti ia sa strangi atat de mult? Multi oameni nu vor reusi asta niciodata“, a declarat omul de afaceri.

El a precizat ca spera sa-i inspire si pe altii, mai bogati decat el, sa faca gesturi similare.

Persoanele interesate sa intre in selectie trebuie sa aiba peste 18 ani si sa explice in nu mai mult de doua paragrafe de ce ar trebui sa fie beneficiarele generoasei donatii.

Cererile de inscriere pot fi depuse pe apply@myfreeproperty.com, iar mai multe informatii pot fi obtinute pe site-ul www.myfreeproperty.com sau pe pagina de Facebook @ThePropertyProgramme. Data limita pentru depunerea acestora este 2 februarie, la miezul noptii.

loading...