Constanta online: STIRI, INFORMATII, NOUTATI

VESTI BUNE. Indemnizatia de crestere a copilului s-a majorat de astazi!

Indemnizatia lunara primita de parinti pentru cresterea copilului s-a majorat, incepand de astazi.

Indemnizatia lunara primita de parinti pentru cresterea copilului s-a majorat, incepand de astazi, odata cu cresterea salariului minim pe economie.

Valoarea minima a indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate in 12 luni, consecutive sau nu, lucrate in decursul ultimilor doi ani de dinaintea nasterii copilului, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010. Aceasta suma lunara are o limita minima ce reprezinta 85% din salariul minim brut, scrie avocatnet.ro.

Astfel, deoarece salariul minim a fost majorat, incepand de astazi, de la 1.250 la 1.450 de lei, indemnizatia minima pentru cresterea copilului s-a marit si ea. Concret, incepand de astazi, nicio indemnizatie de crestere a copilului nu va putea fi mai mica de 1.232,5 lei (85% din 1.450 de lei). In trecut, indemnizatia minima era de 1.062,5 lei (85% din 1.250 de lei), astfel ca majorarea efectiva a fost de 170 de lei.

Beneficiarul concediului pentru cresterea copilului si, implicit, al indemnizatiei poate fi oricare dintre cei doi parinti, conditia fiind ca solicitantul sa fi obtinut venituri impozabile timp de minimum 12 luni in ultimii doi ani anteriori nasterii copilului. Incepand cu jumatatea anului trecut, durata concediului pentru cresterea copilului este unica (doi ani), anterior fiind posibila si alegerea unui concediu de doar un an.

Totodata, parintii care aleg sa se intoarca mai repede din concediul de crestere trebuie sa stie ca, tot de astazi, stimulentul de insertie a fost majorat de la 531,25 la 616,25 lei. Stimulentul reprezinta, mai exact, jumatate din indemnizatia minima de crestere.

loading...