Constanta online: STIRI, INFORMATII, NOUTATI

Romania s-a facut de ras in Kazahstan: cazarea si masa platita de gazde, echipament lipsa, acreditari platite de antrenori

Romania s-a facut de ras pe plan international, demonstrand ca este total dezinteresata de evenimentele sportive la care participa si ca nu ii pasa de sportivii care concureaza sub culorile tricolorului.

Presedintele organizatiei Student Sport, Adrian Socaciu, a dezvaluit pe pagina sa de Facebook ca organizatorii Universiadei de iarna de la Almati (Kazahstan) au platit cazarea si masa sportivilor si antrenorilor care reprezinta Romania la competitia ce are loc in intervalul 29 ianuarie – 8 februarie.

Totodata, Socaciu afirma ca sportivii nostri nu au echipament de prezentare, iar oficialii romani nu au achitat nici acreditarea la competitie, acest lucru fiind facut de unul dintre antrenori.

Rusine organului de specialitate Federatia Sportului Scolar si Universitar! Ieri seara am crezut ca nu vad bine. Situatia delegatiei Romaniei este mult mai grava: echipa Romaniei nu a avut sef de misiune; suntem singura tara fara echipament dintre cele 57 de tari; la defilare am avut trei tipuri diferite de echipamente, iar la concurs fiecare concureaza cu echipamentul propriu; cazarea si masa au fost platite de statul din Kazahstan pentru sportivi si antrenori; delegatia Romaniei nu stia ca trebuie platita acreditarea (nu au fost informati si a achitat unul dintre antrenori)”, a scris Socaciu in reteaua de socializare.

Potrivit presedintelui Student Sport, unul dintre antrenorii romani, Horia Timis, i-ar fi spus: “Mi-a fost jena pentru tara mea. Pretentia mea era sa avem cu totii o geaca la fel“.

Adrian Socaciu a mentionat ca sportivii si antrenorii ”stiau ca urmeaza sa primeasca un trening, insa in ultima zi inainte de plecare au aflat ca nu il mai primesc” si a citat unul dintre membrii delegatiei care ar fi spus “suntem ai nimanui”.

Probabil ca toate aceste lucruri nu conteaza pentru cei care conduc acest organ de specialitate numit FSSU. Va marturisesc ca aseara mi-au dat lacrimile in tribuna cand a intrat Romania si speram sa nu fie adevarat. Ne-am facut de rusine in fata a 57 de tari prezente si a peste 2.500 de sportivi. Astfel de momente nu le putem spala sau uita, dar fac parte din istoria noastra, din pacate”, a conchis Socaciu.

Romania este reprezentata de doar trei sportive, toate la patinaj viteza, la a 28-a editie a Universiadei de iarna, care se desfasoara in perioada 29 ianuarie – 8 februarie, la Almati (Kazahstan).

Cele trei sportive sunt Raluca Doina Stef (Clubul Sportiv Universitatea Cluj), Bianca Stanica si Mihaela Hogas (ambele din Brasov).

loading...